Keystone Moldova: scurt istoric

Charles Hooker (CEO al Keystone Human Services International (KHSI) din SUA) și Dennis Felty (Președintele Keystone Human Services (KHS) din SUA) au vizitat Republica Moldova de mai multe ori la inițiativa lui Janice Wenger. Ei au făcut vizite în diferite instituții, s-au întâlnit cu diferite familii, au stabilit relații cu diferite ONG-uri și colegii. Aceste vizite și întâlniri i-au ajutat să înțeleagă nevoile persoanelor cu dizabilități și ale altor familii vulnerabile din Moldova. În baza unui acord cu un colegiu local, studenții din domeniul asistenței sociale au beneficiat de un program de stagiu în serviciile KHS.

Urmăriți-ne pe rețelele de socializare

Aflați mai multe despre activitatea noastră și cum promovăm incluziunea socială


Facebook


Twitter


YouTube

2003
2004
2007
2008-2020

Centrul Comunitar „Unitate” din satul Tudora, raionul Ștefan Vodă a fost demarat de absolventă a programului de stagiu, cu sprijinul KHSI. Liliana Malancea a fost impresionată de serviciile Head Start care au oferit asistență socială și educațională copiilor din familii vulnerabile din SUA. Fiind convinsă că satul ei natal, Tudora, are nevoie de un astfel de serviciu, ea a elaborat un plan de afaceri și l-a prezentat Consiliului de administrație al KHSI. Finanțarea obținută i-a permis să cumpere o casă veche și să susțină activitățile cu copiii. Centrul a fost numit „Unitate” și a avut drept scop să ofere asistență zilnică de urgență pentru 20 de copii de 8-12 ani din familii vulnerabile și să susțină activitățile săptămânale ale unui club de tineri în situație de risc. Grupul de specialiști formați au elaborat programele bazate pe nevoile copiilor: sprijin social și educațional, consiliere psihologică, activități artistice și profesionale, servicii de igienă și mese. Copiii care au participat la centru au prezentat rezultate școlare mai bune, au devenit mai sociabili și și-au sporit stima față de sine. În 2013, în baza unui acord cu autoritățile locale, centrul a fost transferat în incinta școlii din localitate și continuă să furnizeze serviciile într-un spațiu mai mare. Vechea casă a fost transformată într-un muzeu multifuncțional „La Bunici”. În cadrul muzeului, copiii pot afla fapte interesante despre istoria satului Tudora și pot învăța diferite meșteșuguri tradiționale, cum ar fi olăritul, țesutul covoarelor tradiționale etc. Începând cu 2003 și până în prezent, centrul și muzeul sunt finanțate de Keystone Human Services din SUA.

Asociația Keystone Moldova a fost înregistrată oficial la Ministerul Justiției al Republicii Moldova. Biroul administrativ al organizației a fost înființat la Chișinău. Toate procedurile legale au fost puse în aplicare pentru a desfășura activitățile organizației.

Centrul Comunitar „Vis” din satul Băcioi, municipiul Chișinău, a fost creat printr-o finanțare oferită de Comisia Europeană și cofinanțarea oferită de KHSI din SUA și autoritățile locale din Băcioi. Centrul a fost dezvoltat în cadrul școlii primare locale și a avut drept scop asigurarea suportului zilnic pentru 25 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani din familii vulnerabile și să susțină activitățile săptămânale ale unui club de tineri în situație de risc. Programele centrului erau bazate pe nevoile copiilor și includeau: sprijin social și educațional, consiliere psihologică, activități artistice și profesionale, cursuri de calculator, servicii de igienă și mese. Specialiștii asigurau, de asemenea, vizite la domiciliul copiilor cu dizabilități care nu puteau veni în centru. Personalul a fost implicat activ în diferite activități de strângere de fonduri pentru a sprijini familiile sărace. Copiii care au participat la centru au prezentat rezultate școlare mai bune, au devenit mai sociabili și au sporit stima de sine.

Implementarea Programului Comunitate Incluzivă Moldova (C4A-Moldova) de comun acord cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Unele rezultate ale implementării Programului C4A-Moldova sunt prezentate mai jos:

Programul

Implementarea Programului Comunitate Incluzivă Moldova (C4A-Moldova) de comun acord cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Unele rezultate ale implementării Programului C4A-Moldova sunt prezentate mai jos:

Dezinstituționalizarea și incluziunea socială a copiilor și adulților cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale.
Scopul principal al Programului C4A Moldova a fost de a sprijini reforma sistemului de îngrijire și protecție socială a persoanelor cu dizabilități mintale, inclusiv a copiilor, în Republica Moldova pentru a îmbunătăți incluziunea lor socială în comunitate. În vederea atingerii acestui obiectiv, Keystone Moldova a contribuit atât la dezvoltarea cadrului legal în domeniul protecției și asistenței sociale a persoanelor cu dizabilități, cât și la pilotarea unor noi servicii bazate pe comunitate care să răspundă diferitor nevoi ale copiilor cu dizabilități intelectuale și familiilor/ îngrijitorilor lor. Keystone Moldova s-a implicat activ în elaborarea politicilor publice de incluziune socială, cum ar fi: Legea privind incluziunea socială; Regulamentele și standardele de calitate pentru șapte tipuri de servicii sociale comunitare; metodologiile de evaluare a instituțiilor rezidențiale și de realocare a surselor financiare; Strategiile naționale privind incluziunea socială (2009-2013 și 2017-2021) Programul național de dezinstituționalizare (2018-2026); noul mecanism de determinare a dizabilității; mecanisme de prevenire a instituționalizării; elaborarea pachetului minim de servicii de îngrijire socială; evaluarea aprofundată și elaborarea planurilor de transformare pentru 6 instituții rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale, inclusiv două pentru copiii cu dizabilități severe. Cu sprijinul diferitor donatori (Fundațiile pentru o Societate Deschisă, Fundația Soros-Moldova și Comisia Europeană), Keystone Moldova a dezvoltat 101 servicii comunitare: Case comunitare, Locuințe protejate, Echipe Mobile, Plasament familial specializat, Respiro, asistenți personali, asistență parentală pentru copiii cu dizabilități severe etc. Toate serviciile sunt finanțate din bugetul de stat. De asemenea, Keystone Moldova a acordat sprijin Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru dezvoltarea a 14 servicii de case comunitare de la bugetul de stat, bazate pe modele Keystone. Ca urmare a activităților desfășurate, 425 persoane cu dizabilități, inclusiv copii, s-au transferat din instituțiile rezidențiale în familiile și comunitățile lor, peste 650 de copii cu dizabilități severe beneficiază anual de serviciile echipelor mobile, iar peste 3000 de copii și adulți cu dizabilități severe beneficiază anual de serviciile asistentului personal. Peste 4500 de reprezentanți ai autorităților publice și prestatori de servicii au fost capacitați în dezinstituționalizare și incluziune social.

Promovarea și implementarea educației incluzive a copiilor cu dizabilități fizice și intelectuale.
Keystone Moldova, în colaborare cu alte ONG-uri, a sprijinit Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să dezvolte metodologia pentru educația incluzivă, care a fost extinsă la nivel național. Cu sprijinul Fundației pentru o Societate Deschisă / Programul pentru educație timpurie, Keystone Moldova a implementat educația incluzivă în 37 de instituții educaționale și a susținut incluziunea educațională a mai mult de 300 de copii cu dizabilități și nevoi educaționale speciale. Keystone Moldova a susținut, de asemenea, dezvoltarea a peste 80 de servicii de sprijin educațional, inclusiv 37 de comisii multidisciplinare, 22 de centre de resurse, 25 de cadre didactice de sprijin. Mai mult de 700 de cadre didactice, personal de servicii de sprijin și 1200 de părinți au fost capacitați în educația incluzivă

Combaterea discriminării și creșterea gradului de conștientizare și promovare a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități mintale.
În vederea atingerii acestui obiectiv, pe parcursul a ultimilor 5 ani au fost organizate 8 campanii de comunicare media, au fost elaborate și distribuite numeroase materiale tipărite pentru publicul larg și specialiști, au fost organizate peste 150 de spectacole de Teatru Forum, susținute de „Alternativ” în școli și grădinițe, cu implicarea a peste 15.000 de copii, profesori și părinți. Jurnaliștii și studenții de la jurnalism au fost capacitați în modul corect și nediscriminatoriu de comunicare cu și despre persoanele cu dizabilități.

Mandatarea persoanelor cu dizabilități să lupte pentru drepturile lor.
Keystone Moldova a dezvoltat 26 de grupuri de self -advocacy și advocacy. 440 de persoane cu dizabilități și părinții lor au învățat cum să pledeze pentru drepturile lor și se implică activ în promovarea drepturilor lor la educație accesibilă, angajare, sănătate, servicii de sprijin și participare în procesele de luare a deciziilor. Peste 2200 de persoane din instituțiile rezidențiale și-au sporit cunoștințele despre drepturile omului. Persoanele care au părăsit anterior instituțiile rezidențiale sunt antrenate în activitățile de instruire și își ajută foștii colegi să se integreze în societate. Persoanele cu dizabilități sunt implicate activ în consultarea și monitorizarea politicilor la nivel național și local, precum și în elaborarea rapoartelor alternative privind implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în Moldova.

Dezvoltarea și implementarea mecanismului național de reclamație pentru persoanele cu dizabilități. Keystone Moldova, cu sprijinul UE, a dezvoltat un serviciu gratuit de asistență telefonică pentru raportarea abuzurilor asupra persoanelor cu dizabilități, inclusiv a copiilor. Din iunie 2019, serviciul funcționează ca mecanism național de reclamație și este plătit din bugetul de stat. Keystone Moldova a fost acreditat ca prestator de servicii de asistență telefonică și a fost angajat de Agenția Națională de Asistență Socială pentru furnizarea serviciului sus menționat. Odată cu deschiderea acestui serviciu, persoanele cu dizabilități din instituții și comunități au posibilitatea de a raporta încălcările drepturilor lor și de a obține sprijin specializat gratuit. Serviciul gratuity de Asistență Telefonică recepționează și soluționează annual peste 2800 de reclamații, 50% dintre care provin din instituțiile rezidențiale. 5-7% din apeluri se referă la cazuri de abuz și încălcare a drepturilor omului. Aceste apeluri sunt redirecționate către ONG-urile care oferă suport juridic în vederea obținerii unor servicii calitative în funcție de nevoi.

Mandatarea economică a persoanelor cu dizabilități.
Keystone Moldova contribuie la mandatarea economică a persoanelor cu dizabilități și a părinților copiilor cu dizabilități, ajutându-i să intre pe piața deschisă a muncii, sprijinindu-i să înceapă o afacere mică sau să desfășoare activități de economie socială. În 2019 Keystone Moldova a înregistrat o întreprindere socială „ EcoVox Grup” care include un atelier pentru confecționarea pungilor din material ecologic și un Centru de instruiri adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități fizice . Profitul din aceste activități de economie socială este utilizat pentru sprijinirea traiului în comunitate a persoanelor cu dizabilități dezinstituționalizate.

Consolidarea capacităților OSC-urilor în incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
Keystone Moldova a capacitat și a îndrumat circa 130 de OSC-uri în dezvoltarea parteneriatelor public-private pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. OSC-urile au învățat cum să dezvolte un mediu comunitar incluziv, să proiecteze și să ofere servicii sociale durabile pentru persoanele cu dizabilități și copiii vulnerabili. Ele au fost instruite și au aplicat în practică mecanisme eficiente de responsabilizare a autorităților publice în vederea prestării unor servicii calitative în funcție de nevoi persoanelor cu dizabilități . Datorită mentoratului și coachingului Keystone Moldova, OSC-urile locale au dezvoltat în parteneriat cu autoritățile publice naționale și locale 44 de servicii comunitare. Peste 1300 de persoane cu dizabilități și copii din familii vulnerabile beneficiază anual de aceste servicii.

Expertiză internațională
Keystone Moldova a oferit consultanță pentru UNICEF Kazahstan și Ministerul Sănătății și Dezvoltării Sociale din Kazahstan privind elaborarea foii de parcurs pentru dezinstituționalizarea și incluziunea socială a copiilor de la 0 la 3 ani și a copiilor cu dizabilități, precum și a organizat instruiri pentru OSC-urile din Azerbaidjan,Turcia, Belarus, Rusia, Ucraina, România, India, precum și pentru membrii EASPD în incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități intelectuale și valorizarea rolului social.

Valori după care ne conducem în activitatea noastră

Aflați mai multe despre valorile și ideile după care ne conducem în promovarea incluziunii sociale