Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs
Pe data de 30 septembrie, Keystone Moldova a celebrat două decenii de activitate, alături de parteneri locali și internaționali, care au sprijinit misiunea organizației de a crea o societate mai echitabilă și incluzivă. Această sărbătoare a incluziunii a reunit persoane cu dizabilități și membrii familiilor lor, persoane de suport, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai autorităților publice centrale și locale, membri ai comunității și reprezentanți ai societății civile din țară.
Directoarea executivă, Ludmila Malcoci, a deschis evenimentul cu o prezentare a realizărilor Keystone Moldova în cele două decenii de activitate. „Pentru a construi o comunitate inlcuzivă pentru persoane cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale, noi am susținut Guvernul în dezvoltarea și implementarea cadrului legal și instituțional, contribuind la elaborarea a peste 50 de acte normative și mecanisme regulatorii, am dezvoltat peste 300 de servicii sociale comunitare, care prestează anual servicii pentru mai bine de 30000 de beneficiari.”
Chuck Sweeder, Directorul executiv Keystone Human Services a venit cu un cuvânt de felicitare. „De fiecare data când vizitez Keystone Moldova rămân foarte impresionat de dedicația, pasiunea, energia și creativitatea de care dispune echipa de aici. Impactul pe care Keystone Moldova l-a avut aici, în Europa și asupra noastră în Statele Unite, este unul imens. Dezvoltând lideri, Keystone Moldova a asigurat că viitorul serviciilor sale este foarte luminos. Aștept cu nerăbdare să văd ce ne vor aduce următorii 20 de ani.”
Daniella DiPierro, împuternicitul cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, a menționat parteneriatul cu Keystone Moldova în susținerea procesului de dezinstuționalizare a copiilor cu dizabilități din Republica Moldova „O viziune a definitivat cele 2 decenii de succese a Keystone Moldova, 2 decenii de promovare a schimbărilor durabile și îmbunătățirea condițiilor de trai a persoanelor vulnerabile prin capacitarea sistemului și îmbunătățirea cadrului normativ. Statele Unite sunt mândre să aibă un astfel de partener.”
Keystone Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene a implementat proiecte în cadrul cărora au fost dezvoltate mai bine de 200 de servicii sociale, inclusiv echipe mobile, asistență personală, centre de zi și de reabilitare, cantine și spălătorii sociale. „Keystone Moldova a adus speranță pentru multe persoane aflate în dificultate și a muncit pentru a oferi o viață mai bună persoanelor cu dizabilități. Keystone Moldova a fost și este un partener de încredere și ne bucurăm că împreună am susținut inițiative care răspund nevoilor oamenilor în dificultate.” a menționat Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Cooperare a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
De asemenea, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, domnul Alexei Buzu, a subliniat rolul crucial al organizațiilor societății civile, precum Keystone Moldova, în dezvoltarea și implementarea politicilor de incluziune socială: „Ceea ce a făcut Keystone Moldova este dincolo de cifre, este o miză morală prin fiecare serviciu dezvoltat și fiecare persoană cu dizabilități pe care au reușit să o împuternicească. Va fi o mare mândrie a noastră a tuturor, când vom ajunge la cifra zero de copii insituționalizați. Vom merge la ultimul centru de plasament rezidențial și împreună vom stinge lumina și vom pune lacătul.” a declarat domnul Buzu.
Evenimentul a oferit, de asemenea, o platformă pentru persoanele cu dizabilități care au beneficiat de suportul oferit de Keystone Moldova pentru un trai independent în comunitățile lor. Acestea au împărtășit experiențele lor de viață, subliniind impactul direct al activității organizației asupra integrării lor în comunitate. Pentru a afla mai multe despre aceste istorii, accesați link-ul.
Această aniversare constituie un moment de reflecție și recunoștință pentru toți cei care au susținut misiunea Keystone Moldova de-a lungul anilor. Organizația își reafirmă angajamentul de a continua să promoveze o societate incluzivă, accesibilă și echitabilă pentru toți membrii săi.
Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs