Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs
Voluntarii din Fălești au realizat activități de socializare cu tinerii cu dizabilități din Locuința Protejată Fălești și i-au implicat în confecționarea jucăriilor pentru Pomul de Crăciun. Jucăriile vor fi ulterior comercializate într-un magazin din Italia. Astfel, tinerii din Locuință și-au dezvoltat abilități noi, de confecționare a jucăriilor hand-made, ceea ce le va aduce un venit suplimentar. „Este important pentru tinerii cu dizabilități să comunice – află lucruri noi, acumulează experiență și se simt incluși în comunitate”, au declarat voluntarii care au participat la activitate.
Tinerii voluntari din cadrul trupei de teatru „Alternativ” din Fălești au reprezentat un spectacol de Teatru Forum în satul Pruteni, cu tema – prevenirea discriminării persoanelor cu dizabilități în școală. Elevii claselor gimnaziale s-au implicat activ în spectacol, au ieșit în scenă și au propus soluții de stopare a discriminării semenilor lor. „Nimeni nu este mai presus decât ceilalți. Toți suntem egali și trebuie să ne respectăm și să ne ajutăm”, au declarat copiii.
Voluntarii din cadrul Centrului Comunitar „Unitate”, Tudora, le-au oferit suport persoanelor în etate din sat și celorlalți membri ai comunității. Tinerii și copii voluntari au pregătit pentru iarnă grădina celei mai în vârstă persoane din sat. „Ei, d-apoi eu am 98 de ani, da încă mai pot lucra!”, a declarat bunica Irina și îndată s-a aplecat să strângă buruianul. Bucuroasă foc, mătușa s-a interesat ce fel de activitate e asta și ce înseamnă să fii voluntar: „Iaca, de când trăiesc în satul ista n-am văzut pe nimeni să ajute așa ca voi!”
Tot voluntarii din Tudora au făcut curățenie pe două străzi din localitate. „Este bine că tinerii se implică. Iaca și satul e mai frumos. Sunteți tare bravo!”, zâmbeau oamenii care treceau pe drum și îi vedeau. Copiii, însoțiți de câteva cadre didactice, au strâns toate gunoaiele și le-au povestit localnicilor despre voluntariat.
Totodată, voluntarii din Tudora au promovat voluntariatul în localitatea lor. Ei au desenat pe o stradă de lângă școală mesaje care încurajează voluntariatul și au pregătit un poster despre activitatea de voluntariat din cadrul Centrului Comunitar „Unitate”. Fel de fel de desene asociate cu voluntariatul, mesaje de genul: „Eu pot fi voluntar!”, „Fii și tu voluntar!”, au fost desenate pe asfalt. Activitatea, în cadrul căreia s-au implicat și elevii școlii, a constituit un imbold și pentru pedagogi, care s-au pus de acord că este nevoie să implice copiii în mai multe activități care să le dezvolte spiritul civic. „Numaidecât o să facem și alte activități cu copiii. Iată elevii clasei a 9-a vor mult să realizeze ceva, au zis că au idei interesante”, au menționat ei.
Voluntarii din satul Baimaclia, r. Cantemir, s-au implicat în realizarea unei ore de sensibilizare a elevilor privind incluziunea comunitară a persoanelor cu dizabilități. Ora a fost desfășurată în liceul din satul Ciobalaccia și elevii au aflat ce înseamnă dizabilitate, cine sunt persoanele cu dizabilități și cum trebuie să se comporte cu ele. „Întotdeauna trebuie să fie respect între oameni, indiferent de rasă, naționalitate, etnie, gen sau chiar dacă avem o dizabilitate”, au concluzionat copiii.
Pe parcursul a doi ani, 52 de voluntari au activat în cadrul organizației Keystone Moldova. Le mulțumim voluntarilor și le dorim în continuare succese în activitățile lor!
Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs