Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs
Suntem în căutarea unei persoane active care dorește să preia administrarea Centrului de instruiri (responsabilitățile sunt descrise mai jos). Poziția respectivă oferă libertate în acțiuni pentru a atinge scopul final: prestarea serviciilor de calitate și generarea profitului pentru susținerea traiului în comunitate pentru persoanele cu dizabilități. Există numeroase posibilități de creștere profesională. Persoana selectată va beneficia de suportul echipei de management al Keystone Moldova.
Dacă te-a intrigat această oportunitate, citește anunțul până la sfârșit și transmite-ne CV-ul și o mică scrisoare de intenție.
INFORMAŢIE GENERALĂ
Asociaţia Keystone Human Services International Moldova (în continuare Keystone Moldova) este o organizaţie non profit care susține copiii, tinerii cu dizabilități și familiile acestora, precum și alte persoane aflate în dificultate să depășească situațiile dificile și să ducă o viață activă și plină de sens în comunitățile lor.
Scopul organizației este dezvoltarea oportunităților persoanelor care necesită servicii din cauza condițiilor de sărăcie, abandon, instituționalizare și alte condiții social adverse. Keystone Moldova își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova din anul 2004.
Unul din obiectivele Keystone Moldova este și susținerea în procesul de integrare socială a persoanelor cu dizabilități și abilitarea lor economică. Pentru realizarea acestor obiective Keystone Moldova a inițiat activități de antreprenoriat social.
Începând cu anul 2015 Keystone Moldova, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, a dezvoltat un model de activitate de antreprenoriat social: Centrul de Instruiri – Keystone Moldova. Centrul prestează servicii de chirie a spațiilor pentru organizarea de instruiri, conferințe, mese rotunde, forumuri ș.a. Centrul este dotat cu echipament performant: proiectoare interactive, sistem audio, sistem de conferință și de traducere, echipament pentru organizarea pauzelor de cafea ș.a. Centrul este amplasat pe str. Albișoara 42/1 și accesibil persoanelor cu dizabilități. Scopul Centrului este de a oferi persoanelor cu dizabilități posibilitatea de a participa nestingherit la activități de instruire și folosirea profitului pentru susținerea traiului în comunitate a persoanelor cu dizabilități.
SARCINILE ŞI RESPONSABILITĂȚILE:
• Asigurarea funcționalității Centrului de instruiri;
• Acțiuni pro-active de identificare a clienților noi;
• Pregătirea ofertelor de preț și negocierea cu clienții;
• Stabilirea relațiilor cu furnizorii;
• Efectuarea procurărilor necesare funcționării Centrului;
• Elaborarea meniurilor pentru pauzele de cafea;
• Asigurarea pauzelor de cafea;
• Identificarea oportunităților de dezvoltare și îmbunătățire a serviciilor (servicii noi pentru clienți, îmbunătățirea sălilor de instruiri);
• Promovarea Centrului și asigurarea vizibilității prin rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Linkedin);
• Elaborarea procedurilor de funcționare a Centrului.
• Supravegherea și păstrarea bunurilor centrului de instruiri ca un bun gospodar;
• Implicarea în alte activități de antreprenoriat social dezvoltate de Keystone Moldova;
• Alte activități coordonate cu supervizorul.
ALTE OBLIGAȚIUNI
• Atitudine politicoasă față de clienți;
• Elaborarea unui plan de dezvoltare personală;
• Elaborarea planurilor și rapoartelor săptămânale, lunare, semi-anuale și anuale.
CERINȚE DE CALIFICARE:
• Studii superioare;
• Abilități organizatorice;
• Abilități de comunicare și negociere;
• Capacități analitice dezvoltate și experiență în elaborarea planurilor și rapoartelor;
• Cunoașterea bună a limbilor română rusă. Cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
• Abilități de lucru la calculator (obligatoriu Word, Excel, PowerPoint și Internet);
• Permis de conducere categoria B;
• Abilități bune de lucru în echipă.
PENTRU A APLICA vă rugăm să ne transmiteți CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa: [email protected]
Concursul de angajare este deschis până la suplinirea poziției.
Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs