Keystone Moldova contractează doi experți pentru elaborarea metodologiei de calcul a costului serviciului social ,,Sprijin alimentar’’
Organizația Keystone Moldova, în cadrul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile” finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de I.P. Keystone Moldova, I.R.M.S. ,,Diaconia’’, A.O. ,,Concordia. Proiecte Sociale’’, contract de grant ENI/ 2021/428-919, anunță concurs de selectare a doi experți ce vor elabora metodologia de calcul a costului serviciului social ,,Sprijin alimentar’’.
Experții selectați vor lucra în echipă la elaborarea proiectului metodologiei de calcul a costurilor serviciului social ,,Sprijin alimentar’’, urmând să livreze un produs comun. Experții vor conlucra cu echipa de proiect și reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale în vederea consultării metodologiei de calcul a costurilor în procesul de elaborare.
Obiectivele consultanței, sarcinile, activitățile și cerințele față de consultanți, precum și rezultatele așteptate sunt descrise în Termenii de referință.
Dosarul va fi expediat la adresa electronică: [email protected] cu mențiunea „Servicii de consultanță. Metodologia de calcul a costurilor pentru serviciul social ,,Sprijin alimentar’’.
Termenul-limită de prezentare a dosarului: 05 aprilie 2023.
Pentru informații suplimentare, o puteți contacta pe Ana Prasolov, director de proiect la adresa: [email protected].