Conferința finală a proiectului „Implicare prin acțiuni de advocacy și auto-reprezentare”

Astăzi, 24 noiembrie 2017, Keystone Moldova a desfășurat Conferința finală a proiectului „Implicare prin acțiuni de advocacy și auto-reprezentare”. Scopul proiectului a fost de a promova o participare incluzivă a persoanelor cu dizabilități în societate prin dezvoltarea abilităților lor de auto-reprezentare și prin capacitarea organizațiilor și grupurilor de părinți ai persoanelor cu dizabilități.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, membrii grupurilor de auto-reprezentanți și ai grupurilor de părinți, ONG-uri active în domeniul dizabilității și voluntari. Ei și-au împărtășit experiența în realizarea activităților de advocacy și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

 

„Conferința a pus accentul pe realizările și experiențele acumulate de către persoanele cu dizabilități, părinții lor, persoanele de suport, ONG-urile active în domeniul drepturilor omului și voluntarii care au oferit suport pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități”, a declarat Natalia Cojocaru, coordonatoarea proiectului.

În cadrul proiectului a fost dezvoltată o rețea a auto-reprezentanților, din care fac parte 10 grupuri de auto-reprezentare din 10 raioane ale țării. Pe parcursul a trei ani, cel puțin 130 de auto-reprezentanți au fost capacitați să-și revendice drepturile, să întreprindă acțiuni de advocacy și sensibilizare a opiniei publice și să interacționeze cu factorii de decizie locali și naționali și diverși actori comunitari. În urma activităților întreprinse, au intervenit schimbări în infrastructura fizică și schimbări de atitudini în comunități: mai multe persoane cu dizabilități au fost angajate în câmpul muncii; au beneficiat de servicii de sănătate și de reabilitare medicală; au beneficiat de diferite forme de instruire neformală; au participat în formularea politicilor publice ș.a. Tinerii auto-reprezentanți au vorbit în nume propriu și în numele altor persoane cu dizabilități în cadrul evenimentelor naționale și internaționale (de ex.: Ședința Clinton Global Initiative din SUA, Conferința internațională a auto-reprezentanților de la Madrid, întâlnire cu membrii Parlamentului European la Bruxelles etc.).

Datorită implicării părinților persoanelor cu dizabilități, au fost realizate un șir de activități de advocacy pentru: modificarea cadrului legal în domeniul dizabilității, accesarea serviciilor sociale și altor servicii publice pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor, îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Astfel, cu aportul părinților și persoanelor cu dizabilități au fost modificate: Legea 156/1998 privind sistemul public de pensii; Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social „Asistenţă personală”; Codul Civil și alte legi ale RM privind tutela și curatela asupra persoanelor cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități și părinții acestora s-au implicat și la elaborarea Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2017-2022.

De asemenea, 24 organizații ale societății civile din Republica Moldova, care activează în domeniul promovării și protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, au fost capacitate cu privire la creșterea calității și durabilității serviciilor lor. Reprezentanții organizațiilor au fost instruiți în următoarele domenii: acreditarea prestatorilor de servicii sociale; achiziții publice a serviciilor sociale; bugetarea participativă în domeniul protecției sociale din Republica Moldova.

Proiectul „Implicare prin acțiuni de advocacy și auto-reprezentare”a fost implementat pe parcursul anilor 2014 – 2017 de către A.O. Keystone Moldova cu suportul financiar al AO Reprezentanța IM Swedish Development Partner.

***
Auto-reprezentanții sunt persoane cu dizabilități, care învață să vorbească din numele lor, să facă propriile alegeri, să stabilească parteneriate cu actorii comunitari, să identifice și să se implice în soluționarea problemelor comunitare, să promoveze și revendice drepturile persoanelor cu dizabilități, să sensibilizeze opinia publică cu privire la persoanele cu dizabilități ca cetățeni cu drepturi egale.