Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs
Astăzi, 29.01.2016, Consiliul raional Anenii Noi, în parteneriat cu AO Keystone Moldova a organizat o masa rotundă pentru consultarea publică a proiectului Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități elaborată în cadrul proiectului „Colaborarea la nivel local pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități”, finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională în cadrul programului „Parteneriate pentru o societate civilă durabilă în Moldova” al FHI360.
Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional cu participarea Vicepreședintelui pe probleme sociale, dna Natalia Procopii – Scobioală, Șeful Direcției asistență socială şi protecția familiei, dna Zinaida Bunescu, consilierilor raionali, primarilor sau viceprimarilor din comunitățile raionului, Agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, serviciilor sociale din raion, părinţilor copiilor cu dizabilităţi, membrilor grupului care au participat la elaborarea documentului – în total 34 participanți.
Participanţii la masa rotundă s-au implicat activ în procesul de consultare a proiectului Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, diversificând spectrul de acţiuni prevăzute pentru atingerea obiectivelor propuse. Totodată, au venit cu propuneri noi necesare pentru îmbunătățirea documentului. În rezultatul mesei rotunde, vicepreședintele raionului, dna Natalia Procopii – Scobioală a anunțat că Consiliul raional este deschis să primească și alte propuneri, recomandări pentru definitivarea Strategiei, deoarece documentul va continua să fie expus pe pagina web a Consiliului raional Anenii Noi. Ulterior, la data de 11 Februarie curent, proiectul Strategiei va fi prezentat la ședința Consiliului raional pentru a fi aprobat.
Vă amintim că proiectul „Colaborarea la nivel local pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități” are ca scop asigurarea participării persoanelor cu dizabilități și a societății civile la elaborarea politicilor publice pentru persoane cu dizabilități.
Această activitate a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin participanților și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.
Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs