Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs
Date: 30.10.2020
– „Ne-a plăcut că am făcut schimb de spectacole și ne-am învățat unii pe alții”;
– „Ne-am făcut noi prieteni”;
– „Am preluat exemple și lucruri bune de la cealaltă trupă de teatru”;
– „Am învățat cuvinte noi, obiceiuri, tradiții…”;
În perioada 24 – 26 octombrie Keystone Moldova a organizat școala de toamnă „Schimb de experiență pentru a preveni opresiunea în instituțiile de învățământ”. Cu alte cuvinte – actorii „Alternativ” din Tudora, raionul Ștefan Vodă, și actorii „Alternativ” din Făleșt iau făcut schimb de experiență teatrală și de spectacole. Astfel, trupa de la Fălești a preluat spectacolul pentru prevenirea hărțuirii / bullying-ului, iar trupa de la Tudora – spectacolul pentru prevenirea discriminării persoanelor cu dizabilități.
– „A fost o școală de toamnă foarte reușită. Activitățile au fost conduse mai mult de către voluntarii însuși” – au remarcat trainerii. „Ne bucură faptul că au reușit să facă prezentări pe temele spectacolelor lor – discriminare, respectiv, hărțuire. Fără ca să le spunem noi, au făcut schimb de exerciții. Schimbul acesta de experiență a fost realizat nemijlocit de către voluntari. Totodată, este de remarcat faptul că în școala de toamnă și în spectacole participă voluntari din 4 trupe de teatru, create de-a lungul anilor. Avem voluntari „veterani”, care își transferă experiența lor celorlalți”.
Tinerii și copiii au fost deosebit de activi pe parcursul a trei zile de școală – și-au explicat reciproc temele spectacolelor, au făcut schimb de spectacole, și-au ales rolurile, au lucrat pe conceptele personajelor, stările teatrale. Și-au împărtășit experiențe și soluții pentru a diminua opresiunea.
Ce urmează? Actorii vor prezenta spectacolele „învățate” în localitatea lor. Totodată, „Alternativ” Fălești va realiza 3 spectacole de teatru forum cu scopul de a stopa discriminarea în raionul Fălești – pentru elevii claselor gimnaziale. „Alternativ” Tudora va prezenta 8 spectacole pentru a stopa hărțuirea / bullying-ul în raionul Ștefan Vodă –pentru elevii claselor gimnaziale și pentru părinți și pedagogi.
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor de a crea un mediu incluziv în școală și comunitate” implementat de Keystone în cadrul Programului de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Join us on Facebook, Instagram and Twitter, or read one of our blogs. You’ll find the latest news, photos and videos.
Blogs