Un Teatru cu final deschis

Teatrul celor oprimați nu este despre piese și dramaturgi faimoși. Nu conține eroi ideali și nici personaje de poveste. Teatrul acesta e despre noi toți și fiecare în parte. E o bucățică ruptă din realitatea noastră de zi cu zi. E mai mult decât atât – e posibilitatea de a crea o realitate așa cum vrem noi, o realitate „REALĂ”, palpabilă, și care depinde întru totul de noi.

Mi-a plăcut întotdeauna teatrul clasic și acel catharsis revendicat de către public. Totuși, Teatrul celor oprimați m-a învățat că există o cale de a „instiga” publicul la acțiune. Teatrul celor oprimați nu este doar oglindirea vieții reale. Da, prezintă situații care există în viața reală, îi arată publicului părțile mai puțin plăcute ale societății, dar și îl cheamă pe scenă, îi dă posibilitatea de a încerca soluții și îl îndeamnă să schimbe situația. Îl transformă în actor și îi dă posibilitatea să își re-creeze realitatea în care trăiește.

În patru ani, jucând în peste 100 de spectacole de Teatru Social (i se mai spune Teatrul celor oprimați, fondat de Augusto Boal), cu tematici diferite, nu am întâlnit public care să nu vrea să își schimbe realitatea.
Anul trecut am încheiat cel de-al V-lea sezon de Teatru Social, în cadrul căruia aproximativ 600 de părinți și educatori au mai propus încă 300 de soluții la problema discriminării. Dacă se ține cont măcar de 10% din aceste soluții, cum credeți, mai există problema? Ei bine, pentru publicul prezent la spectacol această problemă nu mai există. Pentru că a realizat că se poate debarasa de ea. Publicul a înțeles că de el depinde stoparea discriminării.

Dar vreau să vorbesc mai mult despre ei – actorii. Deși Augusto Boal (fondatorul teatrului celor oprimați) îi numește non-actori, eu le spun întotdeauna cu cea mai mare convingere – actori. Actorii sunt cei care creează și interpretează personaje. Doar un actor poate interacționa cu publicul, fără să își piardă conceptul, „sinele” personajului său, povestea personajului său și să relaționeze cu un om străin de parcă îl cunoaște de-o viață. Doar un actor poate să repete de zeci de ori același rol și să nu se plictisească, ba să descopere de fiecare dată încă ceva.

Profesorul meu de actorie, Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu, spunea că rolul ne lucrează pe noi, și nu invers. Exact asta s-a întâmplat și în cazul actorilor mei. E de prisos să mai spun că rolul poate lucra doar un actor.

Împărțiți în tipuri de oameni, caractere, actorii au creat Victima, Aliatul, Observatorul, Agresorul și Jokerul – tipuri pe care îi recunoaștem în societate și în rolul cărora ne regăsim atunci când ne ciocnim de o problemă socială. Anume aceste caractere îi dau posibilitatea publicului să intre în scenă, să se regăsească într-unul dintre personaje și să realizeze „o repetiție a realității” (citat – A. Boal). Iar această repetiție devine momentul hotărâtor pentru viața de mai departe a spect-actorului – pentru că el își dă seama că e stăpânul propriei sale realități și poate schimba multe; pentru că el însuși caută și propune soluții la problema care îl afectează.

La finele spectacolelor noastre publicul simte dorința și puterea de a-și crea realitatea ideală și de a rezolva problemele sociale din localitatea lui.

Publicul este de fiecare dată altfel. Și spectacolele sunt de fiecare dată altfel. Actorii trebuie de fiecare dată să improvizeze altfel. Prin asta e frumos Teatrul Social – niciodată nu știi cu ce se va sfârși un spectacol. Un singur lucru e cert – publicul ia în stăpânire cârma propriei sale realități.

Astăzi, acum 4 ani, era creată trupa de teatru „Oameni care inspiră”, care a devenit Alternativ. Pentru că facem un teatru alternativ și creăm o realitate alternativă. Timp de 4 ani mai mult de 20 de actori au făcut parte din trupă. Toți cu aceeași dăruire și încredere au construit pe scenă relații (în primul rând – „Teatrul înseamnă relație”). Și ne mai așteaptă încă mulți ani și multe spectacole.

LA MULȚI ANI, DRAGI ACTORI! ȘI LA CÂT MAI MULT TEATRU!

Lina Malcoci,
Practician Teatru Social,
Keystone Moldova